Un poliţist aflat în arest la domiciliu s-a sinucis cu o armă pe care o deținea legal

Un poliţist aflat în arest la domiciliu s-a sinucis cu o armă pe care o deținea legal
Foto caracter ilustrativ
Publicat: 25/12/2021, 21:43

Un om al legii în vârstă de 46 ani, din oraşul Dărmăneşti, s-a sinucis, sâmbătă, cu o armă pe care o deţinea legal, potrivit unui anunț făcut de purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Poliţistul se afla în arest la domiciliu și era acuzat de fapte de corupţie.

„Astăzi, în jurul orei 17,00, IPJ Bacău a fost sesizat prin 112 de către o femeie de 46 de ani, din Dărmăneşti, despre faptul că soţul său ar fi încercat să se sinucidă cu arma de autoapărare pentru care este deţinător legal. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă bărbatul a fost declarat decedat. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că bărbatul în cauză era poliţist la Formaţiunea Rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti din anul 2011. La momentul utilizării armei, acesta se afla singur la domiciliu. La data de 18 noiembrie a.c., bărbatul a fost suspendat din funcţie ca urmare a arestării preventive pentru fapte de corupţie, iar din 17 decembrie se afla sub măsura arestului la domiciliu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Ultima verificare făcută de poliţişti la domiciliul bărbatului a fost sâmbătă, în jurul orei 12:30, a mai spus inspectorul principal Cătălina Păduraru.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate întreaga situaţie de fapt.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Poate să stea în picioare” Florin Piersic a început procesul de recuperare după operația la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
×